Testimoniale

>
Testimoniale

Salut Miha!

Mulțumiri sincere pentru cursul pe care l-ai susținut. Și eu și Vlad suntem foarte încântați de tot ce am aflat la curs. Sunt lucruri pe care probabil nu le-am fi aflat din altă parte. Cu toate informațiile primite, ne simțim mai liniștiți în privința întregului proces. Așa cum am scris și în formular, cred că e genul de curs care într-o lume ideală, într-o țară mai educată, ar trebuie să fie parte dintr-un program național și orice părinte să aibă acces gratuit la el. Până atunci, noi vă vom recomanda cu mare drag tuturor cunoscuților.

Tu ești grozavă! Ești un om de comunicare extrem de bun, care ajunge la oameni în mod natural, fară artificii. Dacă ai momente de criză existențială, să iți amintești că oamenii cu care intri în contact iți vor fi mereu recunoscători și ești exact ce au nevoie într-un moment special din viață lor. Sper să ramai mereu în zona de educaţie. Ești foarte pricepută!

Pentru viitorii părinți care nu sunt hotărați dacă să participe la acest curs, le spun să participe pentru că:
– femeile își vor cunoaște și înțelege mai bine propriul corp.
– bărbații vor înțelege mai bine transformările prin care trec partenerele lor.
– este liniștitor să afli că anumite lucruri legate de sarcină și naștere sunt mituri.
– afli lucruri pe care nu ți le spune nimeni altcineva.
– din infinitele întrebări pe care le ai, cineva îți vă raspunde la ele.
– e relaxant şi amuzant.
– bebele tău merită tot ce e mai bun pe lumea asta (așa imperfectă cum e ea)

Mulțumim,
Ioana și Vlad

IOANA SI VLAD

Cursul More than Lamaze de la Cuib a fost cea mai bună idee pe care am avut-o! Ne-a ajutat enorm și încă ne ajută la 3 ani de când le-am făcut! Iar acum ne pregătim să aducem pe lume alt pui de barzuta 🙂

Informații validate stiitific, așteptări setate corect, un trib de femei dispuse să împărtășească din experiența lor pentru a-ți alunga norii negri și gândurile sumbre. Poate fi copleșitoare viața cu un bebeluș! Mai ales când e primul copil. Dar când ai alături oameni dispuși să te susțină, când ești informat corect, totul devine mai ușor!

Noi, ca și familie, suntem recunoscători și mândri că facem parte din această comunitate! Recomandăm din tot sufletul!

ROXANA PANTILIMON

Dragă Nora,

Mulțumim tare pentru darul pe care ni l-ai oferit: pentru informațiile solide, cu bază științifică, pentru atitudinea ta non dogmatică, de acceptare a diferitelor cărări pe care le vom alege sau vom fi nevoiți să le urmăm în călătoria nașterii, pentru încrederea pe care ne-ai inspirat-o în instinctele noastre, în medici, în bebeluș, în ceea ce va urma. Îți mulțumim pentru accesul în comunitatea faină pe care ai creat-o. Și nu în ultimul rând, îți mulțumim pentru că ai fost așa de tu însăți, că ai glumit, că ne-ai povestit despre tine, că ne-ai transmis încrederea pe care am simțit că și tu ai ajuns să o ai în fața vieții. Te pupăm și te îmbrățișăm cu mare drag.

Andreea și Ioan

Andreea și Ioan

Îți mulțumim pentru tot, draga Mihaela!

Datorită ție, cele 6 săptămâni au trecut repede și ușor, nu am simțit că aș fi la un curs serios, unde cineva predă și alții ascultă. Ne-am simțit ca la niște întâlniri între prieteni, unde nu trebuia să ai o atitudine serioasă, dimpotrivă, am putut fi așa cum suntem fiecare. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, a fost faptul că, totul a fost explicat pe înțelesul tuturor, fără termeni prea grei sau complicați și orice întrebare a primit și un răspuns.

Participarea la acest curs a fost una din cele mai bune decizii ce le-am putut lua, dar cel mai important a fost că, tu ai fost mentorul nostru. Mi-a plăcut foarte mult că ai fost foarte chill, jovială, că am putut glumi, fără stres că cineva s-ar supăra sau ceva. Îți dorim numai bine și la cât mai multe cursuri! Îți dorim ca și alți viitori părinți să aibă privilegiul de a face aceste cursuri cu tine☺

Multe îmbrățișari!

Horațiu și Bianca Pârțoc-Oprea

Dragă Nora, îți mulțumim pentru toate informațiile transmise la curs!

Au fost un real sprijin pentru gestionarea unor anxietăți vechi, legate în principal de naștere, care încă mai persistă și își fac loc, mai ales ales acum, spre finalul sarcinii. Toate lecțiile m-au ajutat să fac un pic de ordine în gânduri (care, în cazul meu, pe durata sarcinii, au fost destul de haotice) și să găsesc un punct de sprijin pentru ceea ce urmează.

Deși subiectul maternității mă preocupă de ceva vreme, modul în care lecțiile au fost structurate și livrate au conturat o narațiune coerentă, care, dublată de empatia exprimată de tine, mi-au transmis o stare de încurajare și mesajul că, orice s-ar întâmpla, putem să facem față.

Aștept ca totul să treacă cu bine și să ne revedem la alte cursuri/activități pe care Cuibul le oferă.

Cu drag,

Ioana Prislopan-Vatavu