Despre “Puterea relatiilor” cu Otilia si Gaspar

Am pasit in lumea parintilor cu o carte in mana.

Citind despre ce organe se mai dezvolta in fiecare saptamana si despre cum puiul din burtica mea e cat un bob de mazare, cat un mar sau cat un grapefruit.

Si apoi, cu puiul in brate, am continuat sa citesc despre plansul lui, despre somnul lui, despre alimentatie ori despre nevoile lui emotionale.

Toate utile, sau, cele mai putin utile, macar dragute si amuzante. Doar ca astazi, dupa aproape 3 ani de parinteala, cred ca exista un lucru mult mai important pentru orice parinte.

Un lucru greu de facut, si ce implica munca de-o viata, dar un lucru vital ca sa putem oferi copiilor nostri dragostea si acceptarea neconditionata.

Asadar, astazi cred ca cel mai bun lucru pe care il poate face un parinte pentru copilul lui este sa se impace cu el insusi.

Sa se accepte si sa se iubeasca, fix asa cum este el, cu toate ajunsurile si neajunsurile lui. Sa se vindece de ranile lui vechi si sa se deschida inspre noi experiente prin care sa infloreasca.

Si despre asta este “Puterea relatiilor”.

Otilia si Gaspar au inceput conferinta vorbind despre rusinea la copii.

La copiii nostri si la copiii ce-am fost noi.

Despre cum fiecare critica, etichetare ori alt fel de rusinare rupe putin din sufletul copilului si il indeparteaza de parinte; despre cum il face sa se piarda pe sine pentru a multumi pe altii si despre cum, una cate una, aceste experiente fac sacul rusinii tot mai impovorator pentru sufletul fragil al puiului de om…

Otilia a vorbit apoi despre rusinea la femei, cu care prea bine m-am identificat si eu, si cu amuzament si cu strangeri de inima. Caci asa a fost toata conferinta, cu treceri nemenajate de la o stare la alta, pana am parcurs toata gama de emotii.

Rusinea femeilor vine din nereusita de-a ne ridica la asteptarea societatii de-a fi perfecte-n tot si-n toate, fara a face insa cel mai mic efort pentru asta.

Mai vine si din presiunile interioare si exterioare de-a fi mame perfecte, presiuni accentuate si de diferitele abordari moderne asupra cresterii copiilor, care duc apoi la interpretari ce ranesc si divizeaza mamele.

Femeile mai simt rusine si din cauza propriului lor corp, a sexualitatii lor, sau a comparatiilor nesfarsite cu un ideal fizic nerealist.

In esenta, se rusineaza de orice aspect al vietii lor unde au simtit, simt sau ar putea simti oricand ca nu-s destul de bune…

Dar daca rusinea femeii o simteam in toata spendoarea ei si despre cea a copilului invatam sau imi aminteam, trebuie sa recunosc – da, cu rusine – ca despre rusinea barbatului stiam prea putine.

Asa ca a fost un “Aha moment” cand Gaspar a vorbit despre ea. Barbatii, deci, simt rusine ca nu sunt James Bond, ca nu sunt mereu impecabili si invulnerabili si ca, uneori, le e, pur si simplu, frica.

Barbatii simt rusine profunda atunci cand se confrunta cu un insucces profesional, iar asta se reflecta apoi in toate celelalte aspecte ale vietii lor. Pentru femei in schimb, binele din relatia de cuplu e motorul celorlalte activitati si relatii din viata lor.

In loc de recapitulare: rusinea ne distruge. Pe toti, de la mic la mare. Orice forma de rusinare a copilului ii schilodeste sufletul si-l indeparteaza de parinte.

Iar baietii au o sensibilitate aparte fata de rusine. Pe femei, rusinea le doboara cand le spune ca nu sunt frumoase, ca nu sunt mame bune si ca lumea le vorbeste de rau cand nu sunt de fata.

Pe barbati, rusinea ii doboara cand sunt criticati, dispretuiti si ridiculizati. Si rusinea, cu cat e mai bine ascunsa, cu atat devine mai puternica si mai distrugatoare.

Nu suna prea bine pana acum, asa-i? Dar este si o veste buna, ca doar despre asta era conferinta: Ne putem vindeca de rusine.

Putem scadea puterea pe care rusinea o are in viata noastra.

Renuntand la ethichete si la scuturi de protectie. Lasand rusinea sa iasa din ungherul negru al sufletului in care se tot cuibareste de-o vreme.

Simtind-o si vorbind despre ea. Simtind frica si curajul ce deriva din rusine.

Cu alte cuvinte, ne putem vindeca de rusine permitandu-ne sa fim vulnerabili, sa fim fragili, si facand asta in fata oamenilor dragi si calzi, care ne pot oferi iubire si acceptare.

A celor ce pot topi rusinea noastra cu empatia lor, si a celor ce cultiva compasiune si conectare.

A celor putini in a caror prezenta simtim liniste si siguranta, si a celor care ei insisi s-au impacat cu ei si emotiile lor grele.

A celor ce ne pot asculta, intelege si sprijini cu blandete si fara judecata in a ne rescrie povestile cele mai dureroase si a iesi din ele mai buni, mai puternici si mai intelegatori cu noi si cu cei din jur. Asta-i “Puterea relatiilor”!

Articol scris pentru Cuib de Anamaria Campean – barzuta cu acte-n regula si implinita mami a unui frumos nastrusnic, langa care invata sa vada lumea altfel. In afara de mami si barzuta, Anamaria e content writer si ghostwriter, meserie tare interesanta, desi mai rara in Romania. Asa ca daca vreti sa scrieti articole, posturi, esee, cărți sau orice alte materiale si nu reusiti sa le chiar dati glas, s-ar putea ca ea sa fie omul potrivit sa va ajute. In putinul timp care-i mai ramane liber, Anamaria mai scrie si pe blogul personal, pe care il puteti accesa aici: http://www.anamariacampean.ro/