Cum sa traiesti cu usile sufletului larg deschise

Autonomia si independenta nu incep odata cu taierea cordonului ombilical.

Pentru copilul ai carui parinti au convingerea asta incepe doar singuratatea.

Autonomia si independenta incep atunci cand relatia dintre oamenii mari si cel mic este perceputa de toti nu ca una care leaga, ci una care uneste. Iar asta se obtine doar prin conectare!

Atata doar ca dupa o copilarie traita cu capul tras preventiv intre umeri, generatiei unplugged ii vine greu sa indrazneasca sa priveasca spre orizont.

Dupa ce-a fost deformata de comparatii, amenintari si ironii mai mult sau mai putin subtile, ii este peste mana sa inteleaga ca suturile in fund nu genereaza pasi inainte, ci doar durere.

Dupa ce-a ajuns in pozitia de putere de a fi adultul din familie, generatiei deconectate ii este extrem de greu sa se abtina de la a-si lua revansa asupra celui mic, vesnicul candidat ideal pentru umilinte.

Dupa o viata de om silit sa-si inghita sentimentele si sa vorbeasca raspicat, doar atunci cand e intrebat, chiar si de sub apa lacrimilor, parintele tanar trebuie sa faca un exercitiu extraordinar de incredere pentru a-si arata plexul solar al emotiilor.

Asa ca povestea conectarii pare, in cel mai bun caz, utopica, daca nu chiar o chestie pentru cei slabi.

A venit stiinta sa ne demonstreze ceea ce am simtit, nelamurit, generatii la randul: conectarea este o nevoie fundamental umana si importanta la orice varsta.

Si vin oameni ca Monica Reu sa ne spuna ca se poate obtine! Chiar si-atunci cand ai crescut intr-o familie dura de parca se crede descinsa din Sparta si, mai cu seama, chiar si-atunci cand propriul copil are momente cand iti declara cu patos ca „esti cea mai rea mamica din viata mea!”.

Conectarea venita din atingerea completa a mintilor si-a sufletelor de parinte si copil are nevoie doar de:

– prezenta constienta a adultului – sa fii acolo intreg, firesc, atent, nu ca un exemplu de teleportare nereusita care face sa coexiste bucati din tine uitate la serviciu sau la negocierea ratelor de credit
– recunoasterea prezentei copilului – sa-ti imbratisezi copilul cu toate simturile si exulti bucuria de-a trai clipa impreuna
– timp in exclusivitate – sa intrati doar voi doi intr-un univers special si, inchizand usa in urma voastra, sa nu-ti pese ca-ncepe potopul telefoanelor, al conversatiilor cu cel de-al doilea adult din familie sau al jocului cu ceilalti copii

Concret, practic si ancorat in realitate, conectarea se intampla:

– prin joc si prin rasul impreuna – joaca e o lectie cu aer de recreatia mare, iar rasul e la fel de terapeutic ca plansul, dar incomparabil mai placut pentru om mare si om mic, deopotriva
– prin intelegere inainte de corectare – pentru ca intelegerea e cea care solidarizeaza, subliniind asemanarile dintre cele doua varste, iar corectarea este indrumarea venita din partea celei mai mari
– oferind feedback la persoana intai – pentru ca nu poti sa arati cu degetul atunci cand vorbesti despre tine si pentru exemplul propriu de deschidere incurajeaza onestitatea innascuta a copilului
– dand dovada de empatie – intelegerea si sinceritatea pana in panzele albe atrag aceeasi atitudine din partea celui mic
– manifestand curiozitate – interesul real in ceea ce-l impresioneaza si-l preocupa pe copil este cea mai importanta validare din partea adultului
– vocalizand recunostinta si aprecierea – pentru ca aduce valoare si-n cel care da, si-n cel care primeste

Contrar aparentelor, a te conecta cu copilul nu inseamna sa dai bir cu fugitii din postura de adult.

Nici sa-nghiti fara sa clipesti orice-i trece lui prin cap, abdicand de la orice pretentie de autoritate sau de ghidare a comportamentului.

Nici sa cresti ceea ce generatii intregi de parinti au evitat din toate puterile – un rasfatat! Conectarea nu face decat sa intareasca in copil impulsul lui natural de a se deschide, de a comunica, de a se face placut si iubit, de a merita aprecierea.

Iar legatura de chei ale conectarii pe care ne-o da Monica Reu are puterea de a deschide toate usile spre a modela comportamentele raspunzand, inainte de toate, nevoilor.

Autonomia si independenta copilului incep cu adevarat atunci cand conexiunea dragostei este suficient de puternica!

Articol scris pentru Cuib de mami Dana Ganja, artista in ale cuvintelor si cu o sursa de inspiratie autentica – mugurasul ei de viata pe nume Mara.

O mai puteti savura si aici: https://speologieafectiva.blogspot.ro/. Iar intr-un mod ceva mai pragmatic, aici: https://www.primiicercei.ro/. Aviz mamicilor de fete! 😉