Lorena li povestea despre iubire

Chiar si atunci cand te-ai pregatit temeinic pentru cel mai important examen al vietii tale, simti ca e posibil sa ratezi.

Ei bine, uneori e nevoie de multa daruire si multa munca pentru a face ceva “atata de natural” ca si nasterea si #alaptatul sa functioneze.

Si nu e nicio rusine in asta, ba dimpotriva, e vorba de vointa si curaj.

Lorena ne spune cum a fost nasterea fetitei Emma si cat de mult curaj i-a trebuit pentru a trece peste toate obstacolele si a #alapta exclusiv pana in prezent.

“De cand am ramas insarcinata m-am informat pe tema alaptarii.

Tin minte si acum am fost la un curs de alaptare cu Nora (Nora Niculescu) (in cadrul unui eveniment) cand aveam doar cateva saptamani de sarcina si eram singura fara burtica din sala.

Apoi am fost si la Cuib la cateva cursuri, plus Lamaze cu Maria (Maria Mermezan). Teoretic eram pregatita pentru o nastere naturala de vis si o alaptare divina.

Sanii mei s-au pregatit intens pentru marele eveniment, cresteau in fiecare luna spre disperarea mea ca nu mai incapeau in sutienele obisnuite.

A venit si ziua cea mare: 40 de saptamani fix.

In acea dimineata la monitorizare nici un semn, Emma a mea facea nani linistita.

Am plecat relaxati si ne-am pregatit de botezul prietenului nostru Vladut .

Intre timp au aparut ceva contractii false pe care le-am ignorat total.

Ajunsi la City Plaza ne-am luat la povesti cu lumea insa contractiile se faceau tot mai simtite. De pe la ora 15, din 2 in 2 min din ce in ce mai dureroase.

Am avut parte de sprijinul proaspetilor parinti care erau trecuti recent prin travaliu, si al sotului care nerabdator imi monitoriza contractiile.

Asa ca pe la 16:30 fuga la un selfie pe terasa, o poza cu burtica in ziua cea mare si tusti acasa in dus cu apa fierbinte (auzisem ca iti ia durerea ).

Nu am zabovit prea mult ca sotul mi-a pus niste intrebari la care nu am raspuns coerent si si-a amintit de Maria care ne spunea ca e de mers la spital in acele momente.

M-a scos rapid din dus si fuga la maternitate.

Ora 18:00 dilatata 3 cm, contractii dese si dureroase.

Initial am spus ca nu vreau anestezie, dar ulterior am cerut-o pe la ora 18:50.

Doctorul meu a venit imediat dupa anestezie sa imi administreze un gel dar eu eram pe masa pregatita de actiune.

Emma mea s-a grabit si la 19:15 s-a nascut, au pus-o pe mine cateva minute, apoi au luat-o la neonatologie.

Toate bune si frumoase pana aici. Mi-au adus-o inapoi peste vreo 2 ore satula de lapte praf, dormea beton.

Asistentele au venit la mine m-au strans de san, nu a curs nimic deci concluzia: “nu a venit laptele”.

Pff…panica mare. M-am suparat, am baut litrii de ceaiuri de lactatie, apa, tot ce am stiut eu sa fac.

Am incercat sa pun fetita la san dar nimic, nu prindea deloc bine, nu se putea atasa.

Am intrebat daca a fost consultata de fren (dupa cum spuneam in teorie eram AS, practica a lasat de dorit) si mi-au spus ca da si ca nu e cazul.

3 zile au trecut si iubirea mea baga lapte praf la greu, iar eu din ce in ce mai disperata.

Odata ajunsi acasa am sunat-o de urgenta pe Maria si mainile ei magice care mi-au facut masaj, m-au muls.

M-a linistit cum ca am laptic si nu la mine este problema si ca Emma are fren (asta dupa ce in maternitate m-au asigurat ca nu asta este problema).

Am facut un plan cu Maria: muls din 3 in 3 ore, dat lapticul cu Medela calma si incercat si cu lingurita.

Pfuuu a inceput distractia cu mulsul. Eram deja vanata, nu scoteam mult, completam si cu lapte praf, dar haos in mintea si sufletul meu. Imi doream enorm sa alaptez si am zis ca fac tot ce pot sa simt si eu senzatia asta.

10 zile a durat acest proces cu sterilizat biberoane non-stop si muls, iar fetita mea scadea in greutate.

Dupa ce am fost la medic si i-am taiat frenul s-a schimbat total situatia.

A venit din nou Maria si dupa lupte seculare Emma a reusit sa se ataseze. Mi-au si dat lacrimile de fericire.

A durat cateva zile in care a invatat sa se ataseze, erau dati cand stateam 1 ora sa o ajut sa prinda cum trebuie, dar apoi a reusit si a si luat foarte bine in greutate.

Cu mult sprijin din partea sotului pe care il iubesc enorm ca a fost langa mine si m-a incurajat, cu marele ajutor din partea Mariei, plus incurajarile familiei (sunt o norocoasa, stiu, cu atatia oameni minunati langa mine), cam dupa 2 saptamani de la nastere alaptam exclusiv.

Asta pana in prezent, Emma are 10 luni jumate si e topita dupa tzitzi.

Simt ca ne contopim cand alaptez si o ador sa o vad cu adoarme cu ea in gurita, cum rade cu ea in gurita, cum ma mangaie.

E o adevarata placere si un sentiment minunat, de nedescris…o iubire cum nu mi-am imaginat vreodata.

Nu stiu cat timp voi alapta, asta depinde de amandoua .”

In #Saptamanainternationalaaalaptarii2017 daruim povesti care inspira si aduc curajul in sufletele celor care isi doresc sa alapteze.