Ganduri ale unei prietene de-a mamicii la nastere :)

Stau si astept un semn de la o mamica draga de-a mea, care ma doreste acolo langa ea din momentul in care se intensifica lucrurile.

Este o mamica relaxata si curajoasa, care nu a spart usa spitalului in momentul in care i s-au rupt membranele 🙂

Acum este in maternitate, insa contractiile ei sunt de scurta durata si nici prea intense, din moment ce am putut rade si glumi impreuna la telefon pe durata uneia dintre aceste contractii usurele. A fost simpatica atunci cand mi-a zis ca a avut si o contractie de “25 de secunde” :))

Si asteptand chemarea ei, ca de fiecare data cand stiu ca urmeaza sa merg la o nastere, ma paleste o emotie si o nostalgie in acelasi timp, iar imaginea tuturor mamicilor cu care am fost la nastere pana acum, ma napadeste.

Nu toate au avut nasteri usoare, nu toate au avut parte de experiente 100% frumoase si implinitoare, insa toate au avut parte de sprijin continuu in travaliu si la nastere.

Iar eu ma simt cea mai norocoasa ca am putut fi acolo pentru ele si bebelusii lor, ca am putut sa le fiu prietena si la nastere!

Imi tresalta inima de bucurie cand primesc telefoane si in miez de noapte, deoarece asta mie imi spune ca exista o relatie ce se bazeaza pe incredere si relaxare, iar asta este cea mai buna premisa pentru miracolul care urmeaza sa se intample.

Imi doresc ca prietenele mele, mamicile mele, sa stie si sa simta in orice moment ca eu sunt acolo pentru ele si ca nu exista limitari orare, sau comportamentale.

Iar in travaliu, cel mai bun lucru pe care-l poate face o graviduta este sa faca in fiecare secunda ceea ce simte, fara sa se “gandeasca”.

Daca isi asculta inima, nu are cum sa dea gres!

Acest lucru este valabil si cand trebuie sa luam decizii, sa alegem. Iar prietena mea Andreea Luncasu a scris un post foarte util pe blog-ul ei ieri pe aceasta tema.

Citind articolul ei, automat l-am interpretat si prin prisma mea.

Nu prin prisma mea de viitoare mamica ce trebuie sa aleaga pentru ea si bebelusul ei ce-i mai bun, deoarece inca nu se pune problema, dar din perspectiva mea de doula, de prietena la nastere.

Sunt multe nasteri la care am participat si care nu s-au desfasurat asa cum mi-ar fi placut MIE… Si e o doza de egoism aici, pentru ca nasterea in sine nu este experienta MEA.

Este experienta mamicii, a bebelusului si a familiei lor. Insa am observat ca mereu am tendinta in situatiile acelea sa iau lucrurile la modul personal, cu toate starile si sentimentele de rigoare – tristete, bucurie, vinovatie, revolta, implinire, fericire.

Sentimente care ma urmaresc cateva zile bune dupa ce nasterea a avut loc.

Si este un intreg proces transformator, cu mine insami si in mine, pentru a reusi sa privesc nasterile din perspectiva “corecta”.

In orice caz, tot ceea ce eu imi doresc si urmaresc sa fac, este sa sprijin mama in deciziile pe care ea la ia, mai ales cand stiu ca este corect informata cu privire la toate implicatiile posibile.

Singurul meu rol este sa fiu acolo, alaturi de ea cu tot sufletul meu. Iar acest lucru tine 100% de mine si iese de fiecare data atata de usor si de natural…si-i multumesc lui Doamne Doamne pentru asta!