Coș

No products in the cart.

P1
Doula Postpartum

Întrucât fiecare nouă familie este unică, și nevoile diferă de la mamă la mamă, ne dorim să te cunoaștem și să îți prezentăm opțiunile de sprijin care ți se potrivesc!

Doula postpartum este sprijinul profesionist care vă ajută să navigați momentul efemer și esențial al începerii unui nou capitol în viața voastră: nașterea unui copil și (re)nașterea voastră ca părinți.

P2 4

Doula rămâne în familia voastră atât timp cât considerați necesar, respectând alegerile pe care le faceți în privința hrănirii, îngrijirii și educației celui mic. Rolul unei doula postpartum se stabilește de comun acord cu părinții. Printre activitățile sale se numără îngrijirea mamei și a nou-născutului conform celor mai recente studii, planificarea și prepararea meselor, sarcini casnice, integrarea tatălui în îngrijirea nou-născutului și  integrarea în viața de cuplu a rolurilor de părinți.

Asociația Doula România formează doule în toată țara, în acord cu principiile și standardul de etică și conduită internațional. Atunci când alegi o doulă de pe site-ul Doula.ro poți avea încredere că este o doula pregătită la cele mai înalte standarde de îngrijire post-partum a mamei și a nou-născutului. Abilitățile de comunicare și ascultare activă, îngrijirea bazată pe studii, cunoașterea fiziologia post-partum atât la mama, cât și la bebe, cunoștințele de prim-ajutor și alăptare sunt doar câteva dintre abilitățile care recomandă o doula postpartum.

  • este o persoană bine pregătită și certificată în recuperarea postpartum a mamei și îngrijirea postnatală a nou-născutului
  • înțelege schimbările psihologice majore declanșate de maternitate
  • oferă suport în alăptare – poziții de alăptare, atașare corectă – sau ajutor în hrănirea cu lapte praf a bebelușului
  • are grijă de nou-născut atunci când părinții au nevoie de odihnă, de o cafea sau de un duș
  • îmbrățișează principiile parentingului modern
  • susține tatăl în integrarea în noua formulă de familie, pentru a nu se simți neglijat de proaspăta mamă sau dat de-o parte în relația cu bebelușul
  • oferă sprijin în îngrijirea celorlalți copii din familie și în adaptarea acestora cu noul membru al familiei
  • atenuează conflictul între generații, fiind atentă atât la nevoile proaspeților părinți, cât și la nevoile bunicilor

Ce face o doula postpartum

Psihologic:

  • înțelege schimbările psihologice majore declanșate de maternitate
  • asistă și facilitează crearea legăturii emoționale dintre mamă și bebeluș

Fizic:

  • este informată în recuperarea postpartum și susține mama în îngrijirea postnatală
  • oferă suport în alăptare – poziții de alăptare, atașare corectă – sau ajutor în hrănirea cu lapte praf a bebelușulu

Emoțional:

  • o ajută pe proaspătă mama să-și înțeleagă și să-și accepte noul statut
  • sprijină armonizarea noilor relații de familie în momentele sensibile când acestea înmuguresc
  • susține tatăl în integrarea în nouă formulă de familie, pentru a nu se simți neglijat sau dat de-o parte în relația cu bebelușul
  • oferă sprijin în îngrijirea celorlalți copii din familie și în adaptarea acestora cu noul membru al familiei.

Organizatoric:

  • îngrijește nou-născutul și-i ajută pe părinți în formarea deprinderilor pentru îngrijirea acestuia (cum se face prima băiță, cum să îmbrace bebelușul, tehnici diferite de masaj pentru bebeluși)
  • preia unele dintre activitățile de îngrijire a nou-născutului – schimbatul scutecului, îmbrăcatul, plimbatul – pentru a oferi mamei momente de relaxare și odihnă
  • poate ajuta părinții în ceea ce privește spălatul rufelor, păstrarea ordinii și curățeniei, cumpărături, gătit, astfel încât proaspeții părinți să nu fie copleșiți de responsabilități și se poată concentra pe noul membru al familiei.

O doula postpartum este sprijinul profesionist de care au nevoie cuplurile în tranziția lor către rolurile de părinți.

O doula post-partum este o persoană empatică și pregătită profesional pentru a răspunde nevoilor proaspetei familii, în primele luni de la nașterea bebelușului. Aceasta vă oferă tot sprijinul informațional, fizic, practic și psiho-emoțional necesar pentru a vă regăsi echilibrul, facilitează crearea unei puternice legături între părinți și copil, și ajută la integrarea în viața de cuplu a rolurilor de părinți.

P3

O doula postpartum este sprijinul profesionist de care au nevoie cuplurile în tranziția lor către rolurile de părinți.

3

O doula post-partum este o persoană empatică și pregătită profesional pentru a răspunde nevoilor proaspetei familii, în primele luni de la nașterea bebelușului. Aceasta vă oferă tot sprijinul informațional, fizic, practic și psiho-emoțional necesar pentru a vă regăsi echilibrul, facilitează crearea unei puternice legături între părinți și copil, și ajută la integrarea în viața de cuplu a rolurilor de părinți.

Întrebări frecvente

Felul în care mama, bebelușul, partenerul și ceilalți copii fac tranziția spre noua configurație a familiei are un impact pe termen lung asupra sănătății lor fizice și emoționale. Doula post-partum acoperă o bună parte din nevoile de îngrijire ale maternității și are capacitatea de a facilita o tranziție lină și plină de bucurii. Spre deosebire de o bonă, doula post-partum este specializată atât pe nevoile mamei, cât și pe nevoile unui nou-născut. 

Studii efectuate de experți confirmă ceea ce intuiam demult:

 

  • că proaspeții părinți care simt că au parte de ajutor în săptămânile de după naștere se adaptează mai ușor decât cei care sunt singuri în fața acestor greutăți
  • acele culturi în care proaspetele mame sunt îngrijite de alte persoane pentru o perioadă de timp, interval în care li se permite să se ocupe doar de ele însele și de bebeluș, sunt cele în care femeile se adaptează mai ușor perioadei post-partum
  • femeile care au parte de ajutor din partea familiei, a consilierilor ori a comunității au mai mult success în alăptare, o mai mare încredere în sine, experimentează mai rar sau pe perioade mai scurte depresia post-partum și au o incidență mai mică a abuzurilor comparativ cu cele total lipsite de sprijin
  • cercetările demonstrează că suportul din partea și pentru partener poate avea un impact semnificativ asupra experienței partenerului, dar și a adaptării emoționale a mamei.

După 9 luni de sarcină și intensitatea nașterii, se naște o familie. Sau se lărgește. Nașterea unui copil schimbă profund și definitiv viața părinților săi și a celorlalți membri ai familiei. 

 

Proaspeții părinți sunt nevoiți să facă față unei mulțimi de provocări:

  • recuperarea după naștere
  • responsabilitatea față de un nou-născut total dependent
  • privarea de somn
  • adaptarea emoțională
  • deprinderea hrănirii și îngrijirii celui mic
  • înțelegerea și adaptarea la personalitatea bebelușului
  • responsabilități casnice.

Uneori, starea de sănătate fizică și psihică a mamei ori a nou-născutului sunt precare, iar părinții au nevoie chiar de mai mult ajutor decât anticipau. Mulți dintre proaspeții părinți au așteptări nerealiste și nu sunt informați despre dezvoltarea normală a unui nou-născut sau despre cum decurge în realitate recuperarea post-partum a mamei. 

 

O doula poate educa părinții în privința activităților de îngrijire a nou-născutului (de exemplu, schimbarea scutecului, băița, somnul), sau poate prelua aceste activități atunci când părinții au nevoie de odihnă, un duș sau conectare. O doula poate pregăti masa pentru familie, se implică în activitățile casnice atunci când părinții o cer, și se implică activ în a crea contextul potrivit recuperării fizice a mamei. În plus, poate fi liantul care unește nevoile membrilor familiei extinse cu cele ale proaspeților părinți, pentru a dispersa stresul conflictului între generații.

Perioada postpartum este considerată a fi perioada de aproximativ șase săptămâni în care femeia își revine după însemnătatea sarcinii și a nașterii. Este de asemenea perioadă sălbatică, dezordonată, duioasă, dureroasă și antrenantă când femeia începe procesul de renunțare la existența singulară spre o identitate complet nouă. 

 

Este un moment efemer și esențial, o pauză puternică înainte ca un nou capitol din viața ei să înceapă. Dar într-o societate care o încurajează pe mama să revină cât mai repede pe baricade, imediat după naștere, femeia este forțată să facă exact inversul de a se odihni și de a se recupera; ea este încurajată să revină la versiunea inițială a corpului ei și a vieții ei care a dispărut pentru totdeauna. Ea a fost transformată irecuperabil de nouă ființă și are nevoie de grijă și atenție înainte de a se îndrepta spre viața nouă.

 

Apelarea din timp la grupuri de suport ori la profesioniști competenți și potriviți are un efect pozitiv profund asupra familiei:

  • părinții sunt ajutați să-și ajusteze așteptările de la viață cu un nou-născut
  • învață tehnici de alinare a bebelușului, se familiarizează cu hrănirea lui,  află despre conectarea și crearea atașamentului cu cel mic
  • sunt îndrumați spre metode de a face față dificultăților individuale sau în cuplu
  • părinții și alți membri ai familiei beneficiază de instruire concretă și de modelul de comportament adecvat în privința modului în care trebuie să fie sprijinită o femeie în săptămânile de după naștere

La Cuibul Berzelor am ajutat mii de părinți ca tine!

Întrucât fiecare familie este unică, și nevoile diferă de la părinți la părinți, ne dorim să vă cunoaștem și să vă prezentăm opțiunile de sprijin care vi se potrivesc!
Doula Postpartum