Povestea alăptării de vis a lui Ami

Povestile sunt povesti cu un scop, pentru unele mamici #alaptarea e intradevar asa cum toate isi doresc sa fie, doar lapte si miere.

De aceea, ne dorim sa prezentam si partea frumoasa a acestei minunate experiente, se poate sa nu doara deloc, atasarea sa fie lina, bebe mancacios, moasele si doctorii sustinatori ai alaptarii.

Iata povestea lui Tudor si a mamicii lui Ami.

“Tudor are 1a4l si este indragostit iremediabil de tzitzi, careia ii si zice mama (ocazional, in general e “sisi”) intr-un mod foarte special, total diferit fata de cum imi zice mie mama.

Cum a inceput totul?

In mod evident, cu nasterea lui Tudor J Tzitzi s-a prins instant ca are un bebelus si s-a pus pe treaba…Imi amintesc clar de tot, prima data cand l-am pus pe Tudor la san, s-a atasat si a mancaaaat, ca un pitbull.

Chestia asta cu pitbull-ul e de la prima consultanta in alaptare, pe care am cunoscut-o (Dorina Coroi), ea povestea prima atasare a bebelului ei si asa a zis, ca era ca un pitbull flamand. Mi s-a parut foarte tare descrierea si exact asa a fost si la noi.

La noi, alaptarea a mers foarte natural si lin, asta datorita informatiilor de la Cuib (merci Nora Niculescu), a sustinerii apropiatilor (inclusiv mama, care m-a alaptat pana la 2 ani) a medicului de familie si a consultantului in alaptare de la nastere (Dorina).

Bineinteles, am avut si eu panica aia de la inceput cu “vaaai n-am suficient lapte”, dar mi-am amintit de toate informatiile din cursul lamaze si m-am linistit intr-un final… dupa ce am stresat pe toata lumea si l-am trimis pe barzoi, la farmacie, sa ia o cutie de lp “sa nu cumva sa moara de foame piticul” Din ea am preparat lapte o singura data, pe care piticul l-a vomat…

Tudor e alaptat exclusiv si la cerere, de la nastere si we’re still going strong.

A primit si el de 3 ori (cred) lp, pe care l-a vomat cu succes (de 2 ori in maternitate, ca asa a fost filmul si o data acasa, ca maica-sa era super panicoasa J) deci, a stiut el mai bine ca mine, care-i treaba.

Mie imi place taaaare mult sa-l alaptez, e momentul nostru de iubire maxima si e atat de… nici n-am cuvinte, iubesc senzatia asta…

Normal ca mai avem si noi zile proaste, cand mi se pare ca el si tzitzi sunt siamezi si am avut si vreo 2 episoade de canale infundate… dar in general, e totul lapte si miere.

Planuri da intarcare n-avem…Mi-ar placea sa fie tot asa totul si sa se autointarce, sper sa nu-mi schimb planul pe parcurs.

Partea mea preferata, din zi, este cand ne punem toti in pat, seara si Tudor vine si se cuibareste la tzitzi pentru somn  e priceless.”

In #Saptamanainternationalaaalaptarii2017 venim cu o poveste noua despre curaj, daruire si iubire.

Povestea ta care e?