Poveste de iubire :)

M-am tot gandit multa vreme unde as putea sa integrez in acest site povestea nasterii lui Tudor si pana la urma am decis sa o las pe Maria, mamica lui, sa ne povesteasca cu cuvintele ei, aici pe blog ce si-a dorit, ce a simtit si ce a insemnat pentru ea experienta nasterii celui de-al doilea baietel al ei.

Pentru a nu stiu cata oara, iti multumesc draga mea pentru cuvintele frumoase si dragostea pe care o simt din partea voastra in fiecare zi, chiar si de la distanta!
________________________________________________________________

Naşterea cu Nora

Eu, Tudor si Radu…o echipa minunata al cărei liant a fost, bineînţeles, Nora

Fiindcă Nora m-a rugat am sa încerc sa redau cât mai bine în cuvinte experienţa naşterii, ce anume m-a ajutat înainte, în travaliu, în timpul naşterii, ce am simţit…adică cum ar zice unii bărbaţi… bla, bla, bla…

Nora…

Psiholog ca şi mine la bază…

Eram la firma cu care urma sa semnez pentru recoltare de celule stem când am văzut un pliant despre cursuri de educaţie prenatala.

Era evident, un pliant de la Cuibul Berzelor. Mi-a plăcut cum era întocmit, însă l-am luat cu mine doar într-o doară, deoarece sunt tipul de femeie care consideră că nu merită să arunci banii pe fiecare nimic.

Soţul meu însă clar, nu era deloc pregătit pentru ce înseamnă un bebe, o naştere nici atât că la un moment dat singura lui problemă legat de momentul naşterii era că va trebui să renunţe la mersul la munte de revelion cu prietenii.

Aşa că mie mi s-a părut o soluţie acest curs pentru noi, gândindu-mă că-l va pregăti pe Radu pentru rolul de tata si-l va ajuta să ne fie alături.

Bineînţeles că l-am dus la cursul de week-end târâş – grăpiş momindu-l mai mult cu cele 10 zile de concediu de paternitate decât cu informaţiile.

Mă tot întreba dacă nu poate să chiulească, apoi în prima jumătate de zi am crezut că nu va rezista… însă aici, fiind povestea naşterii o să va spun doar că l-a ajutat într-adevăr enorm şi l-a făcut să fie pregătit să-şi aştepte puiul şi să o susţină pe mami.

Nu mă gândeam însă nici o clipa ce impact va avea cursul asupra mea.

Din punctul meu de vedere şi în mintea mea înainte de curs era următoarea idee: „Eu am mai născut o data, cam ştiu la ce să mă aştept, prea multe nu o sa am ce învăţa, dar hai…mai recapitulez ceea ce ştiu”.

Primul lucru care m-a surprins şi pe mine a fost că Nora ne-a întrebat cum am vrea să naştem.

Eu, care la primul copil am făcut epidurală şi care discutasem deja cu doctorul că aş dori epidurală, m-am trezit spunând naştere naturală.

Eram şi eu surprinsă, iar Nora a folosit foarte bine momentul şi mi-a spus cam aşa „Maria, sunt curioasă de ce vrei să optezi pentru naştere naturală dacă prima dată ai făcut peridurală”…. Iar eu mă gândeam…”da, Nora şi eu sunt curioasă pentru că habar n-am”.

Dar cum nu puteam să-i spun „habar n-am” am încercat în puţinul timp să mă gândesc sau să simt adevăratele motive.

I-am spus şi, mi-am dat seama că sunt motive reale, că vreau să merg la spital cât mai târziu şi că, la prima naştere nu am simţit aproape nimic…aşa că as vrea ca de data asta să simt ce se întâmplă…

Nora ne-a spus de planul de naştere. Mi s-a părut interesant ca idee, dar dacă n-ar fi insistat Nora, poate din comoditate nu l-aş fi făcut.

La sfârşitul cursului, tot pe nepregătite pentru mine, am abordat-o pe Nora şi i-am spus că vreau să discutăm despre ideea de a fi doula pentru mine.

Spun pe nepregătite pentru că nu mă gândisem serios şi profund la chestia asta.

Am atins subiectul aşa în trecere în ziua anterioară după curs, spunându-i soţului meu că mi se pare o idee interesantă, iar el a zis sa fac cum cred/simt şi dacă consider că mă ajută el nu are nimic împotrivă.

După ce am discutat cu Nora ea mi-a cerut să ne întâlnim şi să discutăm, ghiciţi ce, planul de naştere…Acum nu mai încăpea povestea cu lenea, deoarece era deja un contract, o responsabilitate serioasă.

Aşa că am început să mi-l creionez. Însă, m-a ajutat enorm, pentru că m-a ajutat să-mi clarific ce era important pentru mine şi pentru puiul meu şi unde puteam accepta compromisuri.

Trebuie să mai spun că în relaţia cu Nora, deşi e ştiut faptul că psihologii nu sunt prea complianţi, eu am investit încredere totală.

A fost genul de om, de formator de care m-am apropiat şi am simţit-o aproape, susţinând-mă exact atât cât era nevoie fără să-mi încalce teritoriul şi intimitatea şi fără să fie falsă sau bombastica.

Pur şi simplu OM, un om curat la suflet. De altfel, cu riscul de a va plictisi, de aceea am si povestit partea cu participarea la curs ca sa se inteleaga ca am dezvoltat o relatie de incredere cu ea.

La semnele de travaliu fals a fost disponibilă, mai mult chiar, prezenta.

Când Tudor a întârziat un pic, tot ea mi-a dat soluţia pentru inducţie naturală, soluţie care a şi funcţionat de minune, iar când a început travaliu la jumătate de oră după primul mesaj a răspuns şi a zis vin şi a venit foarte repede.

Acasa a fost calmul de care aveam nevoie, a făcut monitorizarea contracţiilor, dar mi-a uşurat şi mie durerile cu o pernuţă electrică, cu contrapresiune, cu glasul ei cald şi cu prezenţa.

Astfel mi s-a împlinit dorinţa, am mers la spital doar cu o oră şi un pic înainte ca Tudor să ţipe.

La spital, parca s-a făcut mai mică decât e.. având atitudinea de „eu nu deranjez” (cine o cunoaşte ştie că e o minune blondă şi minionă) pentru personalul spitalului, iar pentru mine fiind extrem de puternică… şi prezentă.

Mai departe, Nora a fost tot în naşterea asta.

Ea m-a învăţat cum să respir şi mi-a amintit mereu. Ea m-a atenţionat să ţin ochii deschişi pentru că i-aş fi închis de multe ori.

Ea m-a învăţat cum să împing, pentru că personalul medical prea rodat cu multe naşteri nu avea răbdare de aşa ceva sau nu-i mai puteam eu percepe.

Ea a avut mereu o încurajare şi o vorbă bună. Ea m-a şters de transpiraţie, ea, ea…ea… Nu a născut în locul meu, insă m-a ajutat să mă simt mamă şi mi-a fost alături cu adevărat, cum nu mi-a mai fost nimeni niciodată.

Atât de mult alături, încât acum când spun în cuvinte mi se pare că sună fad, sec, sărac.

Iar cel mai important rol a fost acela de punct de sprijin. Asta pentru ca in spital, din dorinţa de a scăpa cât mai repede de mine şi de a mai declara încă o naştere rezolvată repede, personalul medical îmi vindea gogoşi de genul „ia un pic de pitocina, nu te doare mai tare, nici o grija…doar că merge mai repede”… etc…şi cum în acele clipe ai face orice numai să fie bine şi toate astea ţi-s spuse, nu-i aşa, de cadre medicale… dacă EA nu era acolo aş fi cedat.

Însă EA fiind acolo, de fiecare dată când încercau să mă înnebunească cu ceva ii aruncam doar o privire şi aveam puterea să refuz.

Şi, deşi am încercat să le organizez cât mai bine, Nora a fost de mare ajutor şi pe partea de organizare.

Ea a refăcut bagajul din salonul de travaliu şi l-a mutat in salon, etc.

Dar, mai mult şi mai important, ea a făcut primele fotografii lui Tudor, ea l-a chemat pe Radu şi în felul acesta l-am simţit aproape, ea şi cu Radu mi-au masat uterul după naştere şi m-au făcut să mă simt îngrijită, norocoasă, dar şi foarte fericită.

Revenind un pic la tot travaliul am simţit că sunt om, că mă înţelege şi pe mine cineva.

Ba mai mult decât atât Nora simţea foarte bine ce simţeam şi ştia să exprime asta în cuvinte.

Când simţeam că nu mai pot, îmi spunea că nu mai este mult şi o să-l ţin în braţe şi folosea încurajări pozitive.

„Bravo, foarte bine…încă o dată”. Însă cel mai frumos moment a fost când, simţindu-mă epuizată, dar probabil şi simţind că am nevoie de un imbold mai puternic mi-a zis „uite, a venit neonatologia.

Asta înseamnă că acum vine. Hai încă o dată şi o să-l ţii în braţe. Pentru mine, toată pitocina lor şi tot oxigenul nu ar fi făcut atât de mult.

Te sărut dulce, dulce Nora.

Maria Mermezan